Salut, numele meu este Daniel Toda.

M-am născut în Timișoara în anul 1982, pe vremea lui Ceaușescu. Vacanțele de vară și cele de iarnă le împărțeam între bunicii mei de la Sibiu și bunicii mei dintr-un sat de lângă Timișoara.

Vara, eram în satul Urseni unde bunicul meu, un om foarte gospodar, avea casa și animăluțele aferente. Încă de mic, am înțeles ce înseamnă muncă, am înțeles că pentru a avea toate animalele și grădina pe care o aveau bunicii mei, era necesară muncă de dimineața până seara. Desigur, fiind mic, pentru mine erau mult mai interesante găinile, gâștele și chiar bivolii pe care îi avea bunicul. Am crescut desculț, pe ulițele satului, cu bunele și relele din perioada comunistă.

La Sibiu, nu era o ferma de dimensiunile celei de la Urseni, dar și acolo bunicii mei aveau câteva animale pe lângă casă și o gradinuță modestă, dar suficientă. Iarna, preferam desigur, să merg la Sibiu, să prind tot orașul alb, să pot să mă duc pe dealul de la “Curmătură” unde să mă dau cu sania sau cu sacul. Și aici, îmi amintesc cu drag de bunici mei, care, deși obosiți de atâta muncă, își făceau timp să mă tragă și pe mine cu sania după ei, pe străzile cartierului.

Timpul a trecut, școala generală și liceul le-am făcut în Timișoara, iar excursiile la bunici au devenit treptat tot mai rare. Pasiunea mea pentru calculatoare începea să ia amploare.În fața mea se deschidea o lume incredibil de mare. Deși bunicii mei de la sat nu au fost adepți ai televizorului, și ascultau doar radioul, în fața mea apareau programe, jocuri, lumi noi. Am sărbătorit majoratul în Timișoara, dar la 18 ani și o lună eram proaspăt emigrat în Canada, unde am plecat împreună cu părinții mei.

Acolo am terminat clasa 12-a și a 13-a și am mers la cel mai bun colegiu din Toronto pentru a studia tot ce era de studiat despre “Computer Engineering”. Pentru că aveam o taxa substanțială de plătit la facultate (toata lumea plătea indiferent de note sau de condiția socială, exceptand amerindienii care aveau un statut special), am reușit să obțin în primii doi ani o bursă de merit, dar și să mă angajez în cadrul colegiului și am participat la asamblarea echipamentele din laboratoarele de electronică și calculatoare în care urma să învăț.

Când am început colegiul am fost 12 clase în paralel, ele s-au împărțit în două: Electrical și Computer Engineering, pentru ca la final să terminăm la timp o singură clasă. Selecția a fost destul de riguroasă, desigur pentru a scoate doar cei mai buni elevi și pentru a menține statutul de școală de top în Toronto. După terminarea colegiului am ajuns la un punct de cotitură în viața canadiană. Părinții mei erau foarte conștienți că părinții lor, adică bunicii mei, sunt bătrâni și că nu vor mai fi pentru mult timp, de aceea am luat o decizie în familie de a ne întoarce în România pentru a avea grijă de ei pe finalul vieții, așa cum au avut și ei grijă de noi. A fost o alegere pe care nu am să o regret niciodată, familia a fost și va rămâne tot timpul pe primul loc. Acum mai am o singură bunică în viață, dar sunt cu sufletul împăcat că am avut grijă și am fost alături de ceilalți bunici până la sfârșit.

După terminarea colegiului în Canada, am obținut cetățenia și am mai lucrat doi ani în domeniul IT până să revin în România. Aici am început să lucrez în IT, într-o corporație din Timișoara, unde am început să învăț tot mai multe despre leadership, eficiență și calitate. Am fost consultant pentru un an de zile în diferite locații din lume, am lucrat în Londra, Istanbul și în Manila, câte 3 luni, apoi am revenit în multinațională, unde am preluat poziții de top management. Din punct de vedere al carierei, m-am descurcat destul de bine și sunt foarte fericit cu ceea ce fac și cu alegerile care m-au adus aici. Dar în viața nu este totul despre muncă. Sunt ferm convins că o persoană echilibrată are multe alte activități pe lângă celor legate de locul de muncă.

Încă din liceu, în Canada, am început munca de voluntariat. Acolo era oarecum necesar, pentru o facultate bună, ca studenții să presteze un minim de ore de voluntariat. Acest minim de ore a fost ușor atins, iar eu nu m-am oprit acolo. Am continuat acest tip de activitate, la o bibliotecă zonală din Toronto, ajutând copiii cu deficiențe de citire în limba engleză, să învețe să citească. Când am revenit în România, am continuat să mă voluntariez. Fac parte dintr-un club Lions tânăr, dar foarte, foarte dinamic din Timișoara. Împreună cu colegii mei avem multe proiecte de binefacere. Cel mai cunoscut dintre ele este Caravana Lions Bastion, unde mergem la copii împreună cu alți doi colegi de la cazuri sociale, și le ducem în fiecare an cadouri, dar și alimente pentru a se bucura de Crăciun împreună cu familia. Copiilor cu rezultate bune la școală le-am oferit o bursă anuală, care să-i ajute și în restul anului, nu numai de sărbători. În perioada pandemiei, împreună cu colegii, am strans fonduri și astfel am donat spitalului de boli infecțioase Victor Babeș peste 350 de măști FFP2, la Spitalul Județean 50 de măști FFP2 și alte 200 de măști chirurgicale fundației Timișoara’89, care se ocupă de oamenii fără adăpost.

Sunt voluntar și într-o formațiune de Intervenție Rapidă pe bază de voluntariat de tip “Search and Rescue”, numită SALVO, care face parte dintr-un Compartiment Voluntar pentru Situații de Urgență al primăriei Timișoara. Împreună cu ei facem antrenamente pentru situații de urgență, asigurăm siguranța medicală sau tehnică la evenimente sau căutăm persoane dispărute pe raza județului Timiș. Eu am contribuit cu soluții de digitalizare a centrului de comandă, pentru a avea fiecare misiune într-un format digital, transparent, prin care putem vedea toate aspectele pozitive sau negative din fiecare eveniment la care am luat parte.

În primul moment când a apărut ideea de Platforma 100, bineînțeles că am fost primul înscris (sau cel puțin vreau să cred că am fost primul), și am așteptat cu nerăbdare să fim chemați să ajutăm , ceea ce nu s-a întâmplat. M-am enervat și am trimis un email în care ceream detalii despre platformele din Timișoara. Nu exista nici o platforma la momentul respectiv, așa că împreună cu alte persoane care au trimis un email similar, ne-am întâlnit, am vorbit, ne-am plăcut și am creat Platforma 100 TM EDU, unde am cunoscut mai mulți oameni superbi alături de care am făcut tranziția la Mișcarea România Împreună.

În teorie, nu prea ar mai fi timp pentru altele, dar cum îmi place să fiu tot timpul activ, de-a lungul anilor, am fost într-un club de speologie cu care am cutreierat munții și peșterile din România. Am făcut o perioadă de timp bouldering, din cand în cand yoga și crossfit. Iarna îmi place foarte mult să merg să mă dau cu snowboardul, iar vară să merg cu cortul la munte. Sunt pasionat de fotografie, de citit și îmi place la nebunie să călătoresc împreună cu iubita mea.

Consider că am avut un avantaj pe care puțini îl au, deoarece în Canada am avut pe perioada liceului colegi din toate țările lumii. Era incredibil, pentru fiecare dintre ei, țara lor era cea mai frumoasă, și eu am fost ca într-un basm, în imaginația mea, trăiam în fiecare țară a fiecărui coleg de școală. Atunci mi-am propus să văd toate aceste locuri. Timid și încet, încet, vreau să-mi duc la îndeplinire visul. Am călătorit în America de Nord, America de Sud, Africa, Asia, Asia de Sud Est și desigur în Europa. Nu cred că există un loc mai frumos decât altul, dar fiind o fiinta umana, obiectivă, trebuie să recunosc că sunt câteva locuri care mi-au ramas dragi și pe care doresc să le revad. Sper să pot să aduc toată experiența multiculturală pe care am strans-o de-a lungul timpului și să ajut să transform țara asta în ceea ce poate fi. Potențial exista, trebuie doar să punem toți umărul.